anastasya-bednayanastya.MyForum.ro

utzy · Administrator Data inscrierii: 02/Dec/2010 Mesaje: 26131

Articole interesante despre Tari si Tarine

http://www.alexanderpalace.org/palace/index.html

utzy · Administrator Data inscrierii: 02/Dec/2010 Mesaje: 26131

ziaruldeiasi.ro » LOCAL » SUCEAVA

O descendenta a tarilor Romanov ai Rusiei a fost prezenta ieri la slujba de la Manastirea Slatina
Data publicarii: 07/08/2001

Descendentii celebrei familii imperiale Romanov, care a dat timp de peste 300 de ani tari intemeietori ai Rusiei moderne, in frunte cu Petru cel Mare, sint la ora actuala o prezenta rarisima in lume. Aceasta fiindcă in iulie 1918, la Ekaterinburg (Rusia), tarul Nicolae al II-lea Alexandrovici Romanov, impreuna cu tarina Alexandra Feodorovna(Alix) si cei cinci copii - marile ducese Olga, Tatiana, Maria, Anastasia si tareviciul Alexei, pe atunci in virsta de numai 14 ani, au fost impuscati de catre bolsevici. In 14 august 2000, Biserica Ortodoxa Rusa a organizat la Moscova o impresionanta manifestare pentru sanctificarea tarului Nicolae al II-lea Romanov si a familiei sale.

O posibila descendenta a familiei Romanov, Stefana Daniliuc, din Detroit (nascuta Romanov), a participat ieri la slujba de la Manastirea Slatina din judetul Suceava, alaturi de PS Gherasim Putneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor si un mare sobor de preoti, cu prilejul sarbatorii Schimbarea la fata a Domnului Iisus Hristos. Stefana Romanov Daniliuc a fost in Romania profesoara de limba rusa la Insuratei, judetul Braila, iar in prezent este sefa catedrei de limba engleza de la un colegiu din Detroit. Sotul ei, Teodor Daniliuc, este medic
, originar din Bucuresti, fiind si el descendent al unei familii de nobili romani de origine greaca, cea a Paleologilor. ''Bunicul meu se numea Iacob Romanov si era unul din stranepotii tarului Nicolae I Alexandrovici Romanov. El s-a refugiat cu sotia si cei doi copii mai intii in Basarabia in 1917, apoi in Romania. In Basarabia s-au stabilit intr-o zona in care Romanovii au avut proprietati de-a lungul istoriei, la Dragulea, mai ales case de vara. Acolo au inceput sa-si incropeasca din nou o gospodarie si au ajuns la un moment dat sa aiba averi nespus de mari. O perioada si-a schimbat numele in Roman, dar nu prea stia sa vorbeasca romaneste si nu s-a putut ascunde extraordinar de multi ani. Exista numeroase lucruri pe care nu le stiu direct de la parintii mei, dar le deduc abia acum. Pe tatal meu il chema Constantin, iar pe mama Pelaghia. In momentul cind s-au refugiat din Basarabia in Romania, dupa ce au intrat rusii acolo, au peregrinat din loc in loc ca sa-si piarda urma, din cite stiu au trecut si pe la manastirile din Bucovina. Tatal meu fusese de fapt si ridicat de fortele represive, mama mea fiind anuntata sa mearga sa-si ia ramas bun, pentru ca a fost condamnat la moarte. Mama si cu bunica tocmai mergeau sa-si ia ramas bun de la el, inainte de executie. Au poposit pe marginea unui cimp si au vazut pe cineva trecind, iar bunica a zis: "Asta-i Costea!". La insistenta ei l-au strigat si intr-adevar au vazut ca era chiar tatal meu, Constantin, cel care fusese condamnat la moarte. Le-a spus ca pur si modest l-au lasat sa plece si n-a stiut pina a murit cine a dat ordinul sa fie lasat sa plece, dar cert este ca a ramas in viata'', isi aminteste emotionata Stefania Romanov un episod aproape dostoievskian din viata familiei sale. Tata, mama si bunicul ei au plecat dupa aceea in Romania, iar bunica a ramas la Dragulea, unde a si murit. In cele din urma, tatal ei s-a stabilit intr-un sat izolat din Dobrogea, Casimcea. Acolo au stat la inceput in gazda la familia Smadu, fost detinut politic, care i-a ajutat deosebit de mult. A fost inchis impreuna cu parintele carturar Dumitru Staniloae, Sandu Tudor s.a., care faceau parte din gruparea de intelectuali ''Rugul aprins'', dar si cu parintele Roman, emigrat in SUA, actualmente prieten al familiei Daniliuc. Stefana Romanov s-a nascut in Casimcea. Pentru întâia oara ea isi face publica abia acum o parte din incredibila poveste a familiei sale:''Exista multe lucruri pe care nu le stiu nici eu. Parintii mei nu au vorbit deschis despre cine sint ei niciodata cit au fost comunistii. Eu n-am stiu ca Romanov inseamna ceva pina cind aproape am ajuns in America, in 1978. In momentul in care am avut actele, inainte de a pleca in America, mama mea m-a luat putin deoparte si mi-a spus: <Nu stiu daca ne mai vedem vreodata, nu stiu pe unde vom ajunge fiecare, atita vreau sa stii ca esti din familia Romanovilor>. Pe moment nu mi-am dat seama ce vrea sa spuna, m-am gindit ca oricum ma chema asa, de ce trebuia sa stiu neaparat ca sint Romanov? Mi-a mai spus sa iau cu mine icoana Sfintului Gheorghe pe care o aveam in casa. Mult timp am trait cu impresia ca parintii mei au fost numai niste boieri teribil de bogati si din cauza aceea au trebuit sa patimeasca''. Aceasta icoana, lucrata in foita de aur si argint, aflata acum la Detroit, este una din putinele marturii materiale despre descendenta ilustra a doamnei Stefana, un dar de nunta facut parintilor ei de catre nasii lor, nobili rusi de origine greaca, refugiati si ei in Basarabia. Asa cum este reprezentat Sfintul Gheorghe in frumoasa icoana, el seamana izbitor cu personajul similar din stema imperiala a Romanovilor, unde este incadrat de vulturul bicefal, coroana si celelalte insemne ale casei tarilor rusi. Este o icoana care se facea cadou numai mirilor din familia Romanov.

Stefana ar dori sa ia legatura cu ceilalti descendenti ai familiei sale, in singular cu cei ai fratelui bunicului sau, Vasili, care a emigrat in 1917 in Statele Unite: "In urma cu 10 -11 ani am vazut un articol in revista <Time>, in care se afirma ca Vasili Romanov, din familia Romanovilor a decedat in California." Unele dintre rudele sale din Basarabia au fost trimise de ocupantii rusi in Siberia, unde au fost lasate practic sa moara de foame, spunindu-li-se: "Ati spus ca ati facut avere din nimic, acum faceti-o si aici''. ''Stiu ca mai exista un frate al tatalui meu care a locuit multi ani in Kuibisev, unde a avut o pozitie suficient de inalta. Mult timp tatal meu a refuzat sa mearga acolo ca sa-l vada si eu nu intelegeam de ce, pina in anul 1979, cind, in sfirsit, s-a hotarit sa mearga. Nu se vazusera de aproape 50 de ani. A urcat in trenul spre Kuibisev, dar ceva s-a intimplat. Cert este ca tatalui meu i-a fost teama ca va fi arestat, asa i s-a soptit . Dupa doua zile de stat in Rusia a luat trenul inapoi si nu s-au revazut niciodata", povesteste Stefana, o prietenă de peste 50 de ani, cu trasaturi frumoase si energice.

Prezent la discutia noastra, PS Gherasim Putneanul le-a urat celor doi soti: "Doresc sa se mentina la inaltimea stramosilor lor, deoarece Romanovii au fost ctitori si de tara, dar si de biserica".

Stefana Romanov este interesata de evolutia situatiei din Federatia Rusa, insa nu s-a adresat niciodata autoritatilor actuale sa le spuna ca este o urmasa a Romanovilor, căci i-a fost teama. Ea declara totusi ca ar fi incintata sa ia legatura cu ceilalti descendenti ai familiei imperiale Romanov. (Constantin SEVERIN, Dana CHIHAIA)

utzy · Administrator Data inscrierii: 02/Dec/2010 Mesaje: 26131

RASPUTIN - UN ADEPT AL MISTICISMULUI

RASPUTINGrigori Yefimovich Rasputin a fost un adept al misticismului, ce a influentat puternic ultimele zile ale Rusiei aflate sub dinastia Romanov. Nu se stie cu siguranta unde s-a nascut Rasputin, iar toate cartile in care este relatata viata si cariera acestuia dau variate date. Cea mai plauzibila este undeva intre 1863 si 1873.

Era recunoscut si sub numele de "Calugarul Nebun", desi nu era tocmai un calugar, ci un pelerin. Se spunea ca ar fi fost un tamaduitor, a carui terapeutica se baza pe credinta si sugestie. Poate fi considerat unul dintre cele mai controversate personaje din istoria secolului XX, desi multi istorici ai zilelor noastre il privesc ca pe un tap ispasitor. Rasputin a avut o mica influenta, insa extrem de importanta in caderea dinastiei Romanovilor, care a culminat cu victoria bolsevicilor si infaptuirea Uniunii Sovietice.

A jucat un rol important in vietile tarului Nicolae II, a sotiei sale, Alexandra si a unicului lor fiu, Alexei, care suferea de hemofilie.

Numele de Rasputin in rusa nu inseamna "licentios", ca de exemplu se afirma adesea. Exista, totusi, un adjectiv rus similar "rasputny" care inseamna "licentios" si substantivul corespunzator "rasputnik". Exista doua optiuni pentru radacina cuvantului. Prima este "put", care inseamna "cale, drum". Substantive din aceeasi familie sunt "rasputye", rascruce, si "rasputista", drum noroios.

Unii istorici sustin ca numele acestuia ar semnifica un loc in care doua rauri se intalnesc, si care arata regiunea din care provine familia Rasputin. Cea de-a doua optiune este "put", care determina verbul "putat" ("a incurca"), avand antonimul "rasputat" (a descurca, a clarifica.). Cu toate acestea cea mai plauzibila explicatie sta in derivarea unui nume de familie al limbii ruse standard din vechiul nume slav "Rasputa", "copil neastamparat", si care prin actiunile sale se impotriveste traditiilor si dorintelor parintilor sai. Se spune ca Rasputin, dupa debutantul sau pelerinaj la Tara Sfanta, a incercat sa-si schimbe numele, pentru a nu mai atrage atentia asupra lui, in "Novy" ("Nou"), insa aceasta chestiune constituie subiect de disputa.

Grigori Rasputin provine dintr-o familie de tarani, dintr-un mic orasel siberian, din districtul Tyumen.

Cand urma sa implineasca varsta de 18 ani, petrece trei luni la manastirea Verkhoturye. Aici, intra in Skopsty, o secta tradatoare din Biserica Ortodoxa Rusa care sustinea ca singura cale de a ajunge la Dumnezeu este prin savarsirea de pacate. O data ce pacatul era comis si marturisit, pocaitul putea sa fie iertat. In 1889 se casatoreste cu Proskovia Fyodorovna, cu care are trei copii. In 1901, isi paraseste casa din Pokrovskoye pentru a pleca in pelerinaj, in Grecia si Ierusalim. In 1903, soseste in Sankt Petersburg, unde se declara un sfant, care avea puteri tamaduitoare si profetice.

Rasputin era in pelerinaj prin Siberia, cand auzi despre boala tanarului Alexei, hemofilia, mostenita de la strabunica sa, Regina Victoria. Tarul si tarina erau disperati, incercasera peste tot sa gaseasca un leac pentru boala fiului lor, iar in 1905 ii cer ajutorul carismaticului tamaduitor. Se spunea ca avea puterea sa vindece prin rugaciune, si a reusit, intr-adevar sa reduca suferinta baiatului. Scepticii afirmau ca a reusit aceasta prin hipnoza. Tarul, cand vorbea despre Rasputin il numea "prietenul nostru", ceea ce arata increderea pe care familia tarului o avea in el. Acestia il considerau a fi un om al lui Dumnezeu si un profet religios.

Cu timpul, Rasputin a devenit un personaj controversat, ducand o viata personala scandaloasa.

Ca majoritatea crestinilor ortodocsi, Rasputin a fost crescut cu credinta ca darul cel mai de pret pe care ni-l ofera Dumnezeu este corpul. Castigarea gratiei divine prin pacat pare sa fi fost una din principalele doctrine ascunse pe care Rasputin le predica.

In timpul Primului Razboi Mondial a fost banuit ca ar fi avut o influenta nepatriotica la curte, tarina era de origine germana, iar confidentul acesteia, Rasputin, fu acuzat de spionaj pentru germani. Cand acesta si-a exprimat dorinta de a merge pe front pentru a binecuvanta trupele, comandantul-sef, Marele Duce Nicolae, a promis sa-l spanzure daca se arata pe acolo.

Atunci, Rasputin afirma ca a avut o revelatie ca armatele Rusiei nu vor iesi victorioase pana cand nu va prelua comanda insusi tarul. In timp ce tarul Nicolae II era pe front, s-a intensificat influenta lui Rasputin asupra tarinei. Acesta deveni numaidecat confidentul si sfatuitorul tarinei Alexandra, pe care a convins-o sa numeasca in unele posturi ale guvernului candidati alesi de el. Pentru a capata si mai multa putere, acesta a avut relatii cu soții din clasa inalta. Astea ii ofereau in schimb favoruri politice. Din cauza primului razboi mondial, si intr-o mica masura a lui Rasputin, economia Rusiei era in declin.

Influenta lui Rasputin asupra familiei regale a fost folosita impotriva lui si a Romanovilor, de catre politicieni si jurnalisti care doreau sa slabeasca integritatea dinastiei, sa-l faca pe tar sa renunte la puterea sa politica absoluta, si sa separe Biserica Ortodoxa Rusa de stat.

Cativa membri importanti ai elitei Sankt Petersburgului au luat in cele din urma decizia de a-l ucide pe Rasputin, pentru ca vedeau in el disgratie fata de familia tarului. Acestia l-au ucis in noatea de 29-30 decembrie. Cum l-au ucis nu se stie. Politia nu a investigat moartea sa, asadar nu se cunoaste decat versiunea acestora.

Dupa spusele lor, Printul Yusupov l-a invitat pe Rasputin la palatul sau sub pretextul nevoii sotiei sale Irina de capacitatile sale de tamaduitor. Intr-o sala de mese, la subsolul palatului cei doi l-au servit cu prajituri si vin in care pusesera cianura de potasiu. Otrava nu avut efectul dorit, asa ca acestia l-au impuscat de trei ori in piept, spate si cap. Apoi l-au infasurat intr-un cearsaf si l-au aruncat printr-o gaura in raul inghetat Neva.

Acesta se misca sub gheata, inca incercand sa scape. Ramane un mister de ce Rasputin a supravietuit cianurii de potasiu, daca a inghtit-o cu adevarat. O varianta ar fi ca era un bautor aprig si astfel suferea de aclorhidrie iar lipsa acidului din stomac ar fi determinat ca otrava sa nu aiba nici un efect asupra lui. Sau zaharul din vin si prajituri se poate sa fi stopat efectul cianurii. Trupul neinsufletit al lui Rasputin a aparut la mal trei zile mai tarziu. Nu avea apa in plamani, asta inseamna ca nu s-a inecat, insa a murit din alta cauza (cel mai probabil a inghetat).

In noaptea in care urma sa fie omorat, Rasputin ii spuse lui Yusupov ca "aristocratii nu se pot obisnui cu ideea ca un simplu taran ar trebui sa fie primit la Palatul Imperial. Sunt plini de invidie si de fuire. Dar nu mi-e frica de ei. Nu-mi pot face nimic. Sunt protejat impotriva raului. Au existat cateva atentate la viata mea insa Dumnezeu a distrus intotdeauna aceste capcane.

Dezastrul se va abate asupra celui care va ridica un deget la mine". In trei luni Nicolae al II-lea si dinastia Romanov au fost rasturnati, iar in 19 luni tarul si intreaga sa familie au murit.

ScienceLine.ro - august 2006

utzy · Administrator Data inscrierii: 02/Dec/2010 Mesaje: 26131

Prinţesa-martiră Elisabeta Feodorovna Romanova

În casa nobiliară germană de Hessa şi Rin s-a născut, pe 1 noiembrie 1864, Elisabeth Alexandra Luise Alice, fiica Marelui Duce Ludovic al IV-lea de Hessa şi Rin şi a prinţesei Alice. Bunica ei maternă era regina Victoria a Angliei, atfel încât copilăria Elisabetei a fost marcată mai degrabă de limba engleză şi de eticheta britanică decât de germana pe care o vorbea cu tatăl său. Cu o avere considerabilă şi o poziţie socială înaltă, familia se ferea totuşi de opulenţă. Pe lângă muncile casnice, prinţesa Alice a fost şi una dintre cele care s-au ocupat nemijlocit de îngrijirea răniţilor războiului austro-prusac. Atmosfera aproape idilică în care a crescut Elisabeta a fost tulburată pentru prima dată în 1878, când, în urma unei epidemii de difterie, sora ei mai mică, Maria, şi mama ei, Alice, au murit.
Pe măsură ce creştea în vârstă, Elisabeta a căpătat şi renumele de a fi una dintre cele mai frumoase soții din Europa. Wilhelm al II-lea, viitorul împărat german, a întâlnit-o la Bonn unde i-a conceput curte asiduă şi i-a scris poezii. A fost respins politicos, ca şi alt pretendent, Frederic al II-lea, viitor Mare Duce de Baden. Ţinuta şi atitudinea ei nu făceau decât să atragă noi şi noi admiratori. Regina Maria a României avea să scrie în memorii despre verişoara ei, Ella, că frumuseţea şi dulceaţa ei erau „de vis”. Printre numeroasele rudenii nobile, la curtea prinţesei au poposit şi oaspeţi din Răsărit. Strămătuşa ei, împărăteasa Maria Alexandrovna a Rusiei i-a adus cu ea pe doi dintre fiii săi, Serghei şi Paul. Cu primul, Elisabeta – sau Ella, cum i se spunea – şi-a descoperit repede afinităţi. Amândoi erau sobri, religioşi şi pasionaţi de artă. îndată ce Marelui Duce rus i-au murit părinţii, Elisabeta a recunoscut în el aceeaşi durere pe care o trăise ea însăşi la trecerea în veşnicie a mamei. Peţită a doua oară, a acceptat. Căsătoria a avut loc pe 15 iunie 1884, la palatul de iarnă din Sankt Petersburg şi vlăstarul nobil al unei familii anglo-germane a devenit Marea Ducesă Elisabeta Feodorovna Romanova, cu zece ani înainte ca sora ei, Alexandra, să devină Ţarina (Împărăteasa) Rusiei. Atât noua ei familie cât şi poporul rus au îndrăgit-o din primul ocazie pentru frumuseţea, blândeţea şi distincţia ei. Îmbrăţişând cu dragoste noul ei popor, Marea Ducesă i-a pătruns cele mai intime resorturi, ascunzişurile inimii şi, luminată de o modernă înţelegere a vieţii şi a oamenilor, în 1891 s-a convertit de la credinţa luterană în care fusese botezată la Ortodoxie. Bucuria celor apropiaţi a fost nemăsurată, iar soţul ei i-a dăruit o copie a unei icoane nefăcute de mână a Mântuitorului, însă nu toate rudele din Europa au privit cu ochi buni această schimbare. Împăratul prusac Wilhelm al II-lea a susţinut chiar că Elisabeta a fost forţată să facă acest pas. Dar Marea Ducesă le-a răspuns tuturor acestora că a continua să rămână în vechea ei confesiune ar fi însemnat să-L mintă pe Dumnezeu. „Deasupra tuturor conştiinţa trebuie să fie pură şi adevărată... mulţi – ştiu asta – vor striga, dar toate astea simt că mă apropie mai mult de Dumnezeu... Îmi spuneţi că strălucirea exterioară a bisericii m-a fermecat... aici greşiţi –nimic din semnele exterioare nu m-a atins – nu – slujba, slujba, semnele exterioare există doar pentru a ne aminti de lucrurile lăuntrice”. Dintre toate rudeniile ilustre ale Elisabetei, regina Victoria a Angliei a fost cea care a înţeles-o şi a sprijinit-o cel mai mult.
În 1892, odată cu numirea lui Serghei ca Guvernator General al Moscovei, perechea s-a mutat într-o aripă a Kremlinului, petrecându-şi verile la o reşedinţă unde Elisabeta organiza petreceri pentru copii. Neavând urmaşi, Marea Ducesă şi soţul ei i-au adoptat pe cei doi nepoţi orfani ai acestuia din urmă, Dmitri Pavlovici şi Maria Pavlovna.
Pe 18 februarie 1905, Marea Ducesă Elisabeta a auzit, pe când se pregătea să iasă din locuinţă, o detunătură intensă şi a ajuns în stradă tocmai când un militar strângea sub o pătură rămăşiţele trupului dezmembrat al soţului ei, Serghei, asasinat cu o bombă de revoluţionarul socialist Ivan Kalyayev. Apropiaţii îşi aminteau mai târziu nobleţea suferinţei Elisabetei. Deşi profund îndurerată, ea a păstrat decenţa atitudinii princiare şi nu a uitat nicio clipă compasiunea. S-a grăbit să se ducă să îl viziteze pe patul de spital pe conducătorul trăsurii, la rândul său grav rănit în explozie, iar când acela a întrebat de starea de sănătate a Marelui Duce, văduva i-a răspuns: „El mă trimite la tine”. Şi astfel omul a putut să-şi dea duhul în pace. Forța ei de a ierta s-a dovedit de asemenea mare, atunci când a mers să-l viziteze pe asasin în închisoare. Kalyayev i-a spus că nu a vrut să o omoare pe ea şi că a amânat de câteva ori atentatul tocmai pentru că ea se afla în preajma Marelui Duce. „Nu te-ai gândit că ucigându-l pe el m-ai ucis pe mine?” i-a răspuns Elisabeta, care i-a lăsat o Evanghelie, rugându-l să se gândească la păcatul săvârşit şi să se căiască. Apoi l-a rugat pe cumnatul ei, ţarul Nicolae al II-lea, să-l graţieze. Asasinul însă a refuzat orice iertare şi a acuzat-o pe Elisabeta că ar fi răstălmăcit conversaţia. Pe 23 mai 1905 a fost spânzurat, iar Marea Ducesă a spus întristată că, deşi vizita la el fusese un eşec, ea spera ca măcar în ultima clipă asasinul să-şi fi cerut iertare de la Dumnezeu. Pe crucea memorială ridicată în memoria răposatului Mare Duce Serghei, văduva a pus să fie gravate cuvintele rostite de Hristos despre cei care-L răstigneau: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.”
De la moartea soţului ei, Marea Ducesă Elisabeta Feodorovna Romanova nu a mai mâncat deloc carne, iar în 1909 a renunţat la toate bijuteriile, dăruind o parte Coroanei, o parte rudelor şi o alta vânzând-o şi întrebuințând banii pentru opere de caritate. Apoi a înfiinţat Mănăstirea Sfintelor Marta şi Maria, pe urmă numele celor două prietene din Betania, surorile lui Lazăr, pe care Iisus l-a înviat din morţi. Este cunoscut episodul evanghelic când Marta se ostenea spre a face ospăţ pentru Domnul, în timp ce Maria stătea la picioarele Lui ascultându-I cuvintele. De aici s-a inspirat Elisabeta, stabilind un program în care ascultarea slujbelor să fie îmbinată cu slujirea lui Hristos, văzut în fiecare sărac şi necăjit care avea necesitate de ajutor. Astfel, strângând în jurul său mai multe surori – unele mai sărace, altele din casele nobiliare ruseşti – Elisabeta a pus pe picioare un spital, o capelă, o farmacie şi un orfelinat, mergând adesea şi prin cele mai sărace cartiere ale Moscovei, pentru a-i ajuta pe cei nevoiaşi. Cele şaptesprezece femei pe care le-a strâns Marea Ducesă în jurul ei purtau numele de surori ale dragostei şi milei. Activitatea lor se desfăşura sub îndrumarea duhovnicească a protopopului Mitrofan Serebrianski, care ţinea şi slujbele, iar un sprijin puternic venea şi din partea Patriarhului Rusiei, Tihon. Surorile le ofereau săracilor ajutor material şi spiritual, găzduiau şi îngrijeau copii orfani sau părăsiţi, conduceau o şcoală pentru asistentele de la Crucea Roşie, cazau gratis sau cu chirie mică femei cu situaţie materială precară, punând şi bazele Organizaţiei Feminine a Muncii, şi aveau o secţie pentru bolnave incurabile, pe care le îngrijeau până la sfârşitul vieţii. Veneau aici multe cazuri disperate, pentru că toţi medicii ruşi aveau încredere în profesionalismul surorilor conduse de Elisabeta, astfel încât femei cu arsuri grave sau cangrene s-au vindecat sub îngrijirea lor, în timp ce altele au învăţat aici să citească în Braille. Singurele ocazii de reculegere pe care şi le îngăduia Elisabeta erau pelerinajele la locurile sfinte din Rusia. Altfel, locuia în 3 camere simple, cu un pat de lemn, lipsit de saltea, dormea 3-4 ore pe noapte, iar la miezul nopţii se trezea pentru slujbe. În timpul războiului ruso-japonez, dar şi odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, se ducea adesea pe front împreună cu sora sa, Împărăteasa Alexandra, pentru a-i îngriji pe cei suferinzi. În timpul acestor acţiuni, cele două au fost acuzate pentru îngrijirea atentă pe care o dădeau răniţilor din rândul germanilor. Cunoscută pentru tenacitatea sa şi pentru influenţa pe care o avea la curtea ţarului, Elisabeta primea multe petiţii şi încerca să le răspundă tuturor, cu excepţia celor ce aveau vădit caracter politic. Unul dintre puţinele clipe în care rugăminţile pe lângă sora ei au eşuat a fost când Elisabeta a încercat să-i deschidă acesteia ochii în legătură cu influenţa malefică a lui Rasputin, pe care ţarina, în ciuda sfaturilor şi a dovezilor aduse de Marea Ducesă, îl socotea sfânt.
Având de ceva vreme o viaţă asemănătoare celei a călugăriţelor, Marea Ducesă Elisabeta a intrat oficial în monahism pe 2 aprilie 1910. Dorinţa era să mai facă un pelerinaj la Locurile Sfinte din Palestina, pe pământul călcat odinioară de paşii Mântuitorului.
Sosirea revoluţiei bolşevice nu a tulburat-o cu nimic pe Elisabeta, care doar a început să se roage mai mult, văzând în cei răzvrătiţi nişte copii înşelaţi de duşmanii Rusiei. „Rusia şi copiii ei nu ştiu ce fac în acest moment”, spunea ea. „Sunt ca un copil bolnav şi pe care îl iubeşti de o sută de ori mai mult în boala lui decât când e sănătos şi fericit. Tânjeşti să-i alini suferinţele, să-l ajuţi şi să-l înveţi răbdarea. Asta simt mai mult în fiecare zi”. La început, spre mirarea tuturor, comuniştii le-au lăsat în pace pe surori, ba chiar le-au ajutat cu mâncare pentru activităţile lor caritabile. Destul de repede însă a sosit un grup care a acuzat-o pe Elisabeta de spionaj în favoarea germanilor şi a vrut să o aresteze. Marea Ducesă a rămas calmă şi le-a spus acuzatorilor că-i va urma, dar că înainte de acestea trebuie să se roage. Aceia au însoţit-o şi, cuceriţi de simplitatea ei şi de lipsa oricăror elemente periculoase din mânăstire, au plecat lăsându-le pe surori în libertate. Ceea ce pentru altele a fost prilej de plăcere şi admiraţie, pentru Elisabeta a adus o altă concluzie, care vorbeşte despre percepţia ei duhovnicească: „Nu suntem încă vrednice de martiriu”, le-a spus ea celor care o felicitau pentru tactul şi prestanţa ei. Intuind ce urma, împăratul german – acelaşi care-l găzduise şi-l trimisese înapoi spre Rusia pe Lenin – i-a sugerat Elisabetei, prin ministrul de cabinet suedez, să fugă către Occident. Marea Ducesă i-a răpuns că ştie că vor urma vremuri grele, dar vrea să împărtăşească soarta ţării şi a poporului ei.
În 1918 Lenin a ordonat CEKA (strămoaşa KGB-ului) să o aresteze pe Marea Ducesă. A fost dusă în exil şi iniţial i s-a spus că va lucra la Crucea Roşie, pentru ca apoi să fie dusă la Perm şi de aici la Ekaterinburg, unde ar fi urmat întâlnească familia ţarului, lucru care i-a fost însă interzis. A lăsat în urmă un grup de maici îndurerate, însoţită fiind doar de uceniţa ei, Varvara Yakovleva. De la Ekaterinburg se ştie că i-a scris de două ori duhovnicului ei, părintele Mitrofan, odată pentru a-i povesti despre garda care o păzea, formată din lituanieni care din deosebit de aspri la început deveniseră blânzi, lucru ce a determinat înlocuirea lor cu nişte ruşi mai duri, şi odată pentru a-l ruga pe Patriarhul Tihon să facă în aşa fel încât ea să poată primi mâncare scutit de carne.
Pe 20 mai 1918 a fost transferată în satul Alopaievsk, unde a fost instalată sub supraveghere într-o fostă şcoală, alături de uceniţa Varvara şi de alţi reprezentanţi ai nobilimii ruse: Marele Duce Serghei Mihailovici, însoţit de asistentul său, Remez, Marii Duci Ivan, Constantin şi Gheorghe Constantinovici şi contele Vladimir Paely. Cei exilaţi aici puteau ieşi uneori, iar Elisabeta mergea la biserică, lucra în grădină la legume şi flori, picta şi se ruga. Cu excepţia unei mese comune, mânca singură în cameră. În ciuda propagandei bolşevice în plină desfăşurare, oamenii locului o iubeau şi, din când în când, mai intrau în contact cu ea. Odată a primit de la nişte localnici un ştergar.
Din câte se pare, execuţia ţarului Nicolae al II-lea şi a familiei sale a fost în legătură directă cu cele ce aveau să se întâmple cu Marea Ducesă Elisabeta şi tovarăşii ei. Cei de la CEKA i-au anunţat pe exilaţi, în noaptea de 17 iulie, că trebuie să-i ducă în altă parte, în siguranţă. Le-au fost luaţi toţi banii, apoi au fost legaţi de membre şi la ochi. Singurul care a opus rezistenţă a fost Marele Duce Serghei Mihailovici, pe care bolşevicii l-au împuşcat în braţ. Grupul a fost dus într-un sat din apropiere, unde se afla o veche mină părăsită şi pe jumătate inundată. După ce au fost bătuţi, exilaţii au fost aruncaţi într-o groapă din mină, întâia fiind chiar Elisabeta. Vasili Riabov, unul dintre asasini, povesteşte că el şi tovarăşii lui au aruncat două grenade în groapă, de unde victimele începuseră să cânte „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău”. La urmă asasinii au aruncat în mină lemne cărora le-au dat foc. Apoi au dat alarma în Alopaievsk, spunând că Marea Ducesă şi ceilalţi fuseseră răpiţi de un grup neidentificat. Ulterior a fost descoperit un schimb de telegrame între şefii CEKA, ce puseseră la cale şi asasinarea familiei ţarului, în care se ticluia minciuna în legătură cu aşa-zisa dispariţie misterioasă a exilaţilor.
Un ţăran, care a auzit dinspre mină imnuri religioase ruseşti, a anunţat Armata Albă. În octombrie 1918 albii au cucerit zona, învingându-i pe bolşevici şi au descoperit rămăşiţele din mină. Elisabeta şi tovarăşii ei muriseră din cauza rănilor pricinuite de cădere, căci niciuna dintre cele două grenade nu explodase. Marea Ducesă avea pe piept o icoană a Mântuitorului. Deşi în agonie, ea reuşise să improvizeze un bandaj pentru capul prinţului muribund Ivan. Trupul ei neatins de stricăciune şi cele ale celorlalţi au fost îngropate în catedrala din Alopaievsk. Apoi, pe măsură ce bolşevicii recâştigau teren, au ajuns la Irkuţk şi în cele din urmă, în 1920, la Beijing. Comuniştii i-au urmărit pe cei ucişi de ei şi după moarte, astfel încât la graniţa ruso-chineză au reuşit, atacând trenul, să arunce pe şine sicriul Marelui Duce Ivan Constantinovici, acţiunea lor fiind în cele din urmă zădărnicită de trupele chineze. La Beijing nobilii ruşi au fost îngropaţi în cimitirul rus şi, în decembrie, trupurile Elisabetei şi Varvarei au fost duse, cu ajutorul surorii Marii Ducese, marchiza de Milford-Haven, la Ierusalim. Au fost întâmpinate cu fast şi solemnitate de autorităţile britanice, de reprezentanţi ai clerului rus şi grec şi de Patriarhul Damian al Ierusalimului, şi înhumate în biserica Sfintei Maria Magdalena, de pe muntele Ghetsimani. Aici visase cândva Marea Ducesă Elisabeta Feodorovna Romanova să poată veni cândva din nou, în locurile Patimii şi Învierii Mântuitorului unde, în sfârşit, îşi găsea acum odihna. În 1981 a fost canonizată de Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor, sfinţenia ei fiind recunoscută în 1992 şi de Biserica Ortodoxă Rusă, ce o cinsteşte de atunci sub numele de Sfânta Nouă Muceniţă Elisabeta. Memoria ei a rămas vie şi în Anglia, unde statuia ei se află, la Westminster Abbey, între cele ale altor martiri de toate confesiunile din secolul XX.
Mânăstirea Sfintelor Marta şi Maria există şi în ziua de azi, adăpostind în jur de nouăzeci de călugăriţe. Este unul dintre semnele lăsate în lume de nepoata reginei Victoria a Angliei, cumnata ultimului ţar rus, prinţesă, nobilă, cu o cultură aleasă, o frumuseţe mult lăudată şi o blândeţe ieşită din comun. Marea Ducesă Elisabeta Feodorovna le-a dăruit pe toate acestea lui Hristos şi semenilor, iar acum numele ei devine din nou cunoscut, poate ca temelie în Domnul a renaşterii unei lumi şi a unei senzații ce, acum mai bine de jumătate de veac, piereau în flăcările răzvrătirii.

Epilog: În iulie 2004, moaştele Sfintei Elisabeta Feodorovna au fost aduse în procesiune în Rusia. Mă aflam la Moscova şi, deşi nu ştiam nimic despre această muceniţă, am fost şi eu să mă închin ei în catedrala Hristos Mântuitorul. Atunci am început să aflu câte ceva despre viaţa ei. La foarte puţin timp după aceea, am trecut printr-o încercare la graniţa ruso-ucraineană. Şi m-am rugat sfintei, făgăduind că, dacă mă va ajuta să ajung teafăr acasă, le voi spune şi altora despre viaţa şi pătimirea ei. Cu multă întârziere, iată, împlinesc astăzi această datorie.
Sfântă Nouă Muceniţă Elisabeta, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Amin
Posted by Paul Slayer Grigoriu

utzy · Administrator Data inscrierii: 02/Dec/2010 Mesaje: 26131

Tsars in their eyes: A new exhibition reveals the amazing decadence of Russia’s rulers

http://royalandco.wordpress.com/2008/11/25/tsars-in-their-eyes-a-new-exhibition-reveals-the-amazing-decadence-of-russias-rulers/

utzy · Administrator Data inscrierii: 02/Dec/2010 Mesaje: 26131

THE REIGN OF NICHOLAS II, RUSSIA’S LAST EMPEROR

http://english.ruvr.ru/2005/04/14/102642.html

utzy · Administrator Data inscrierii: 02/Dec/2010 Mesaje: 26131

Rasputin si Tarina Alexandra

http://ploaiadecuvinte.blogspot.ro/2012_09_04_archive.html

_________________
http://turkeys-fans.forumgratuit.ro/

Articole interesante despre Tari si Tarine

Articole interesante despre Tari si Tarine

Izabela_B16 · Administrator Data inscrierii: 27/Noi/2010 Mesaje: 13724

foarte captivant topicul utzy, felicitari!
:kissing2:

utzy · Administrator Data inscrierii: 02/Dec/2010 Mesaje: 26131

Arborele genealogic al Romanovilor

Articole interesante despre Tari si Tarine

_________________
http://turkeys-fans.forumgratuit.ro/

Articole interesante despre Tari si Tarine